spot_img
spot_img
15.3 C
Vaslui
15-iun.-2025

Accident grav în județul Galați. Doi tineri au murit după ce mașina lor a intrat într-un TIR parcat

- Advertisement -

Doi tineri și-au pierdut viața în noaptea de joi spre vineri, în județul Galați, după ce autoturismul în care se aflau a lovit violent un TIR staționat pe carosabil, în localitatea Podoleni.

Accidentul a avut loc în jurul miezului nopții. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, în autoturismul de tip Logan se aflau cinci tineri. Din motive încă necunoscute, șoferul a pierdut controlul volanului și mașina a intrat într-un TIR parcat pe marginea drumului.

„În cursul nopţii trecute, două ambulanţe SMURD, două ambulanţe SAJ şi o autospecială de stingere au fost solicitate la un accident rutier în satul Podoleni. Din primele informaţii, se pare că cinci tineri care se deplasau într-un autoturism marca Logan au intrat într-un TIR staţionat pe carosabil”, a transmis vineri ISU Galați, potrivit News.ro.

Două victime nu au mai putut fi salvate

La sosirea echipajelor de intervenție, doar trei dintre tineri mai erau la fața locului. Doi dintre ei, un băiat de 18 ani și o tânără de aproximativ 25 de ani, au fost găsiți în stare critică. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, medicii nu au reușit să-i salveze.

Pompierii au găsit la locul evenimentului doar trei victime cu diverse traumatisme, dintre care două victime, un tânăr de 18 ani şi o fată de aproximativ 25 de ani, nu şi-au revenit în urma manevrelor de resuscitare”, a mai precizat ISU Galați…https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/accident-grav-in-judetul-galati-doi-tineri-au-2450297.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

OSZAR »